VINEREA MARE

Vinerea Mare - moartea si ingroparea Domnului







Mareste imaginea.




In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea
nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori
ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in
Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea
romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce, era dezbracat
de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei,
cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse.
Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc
public.
Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a
fost biciuit, Pilat, guvernatorul roman al provinciei Iudeea (26-36
d.Hr.), spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos
este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul
orizontal al crucii era fixat, cu ajutorul cuielor, de bratul vertical
infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi
asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea
supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu
talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o
scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului:
"Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea
fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei,
sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat de pe Cruce si l-a ingropat, impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin
despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu
S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din
curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul
mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e
folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru
Staniloe. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si
pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos, moartea nu era
inevitabila, deoarece El, fiind strain de pacat, nu purta in Sine
germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al
unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo
boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in
toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in
noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si
patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii
pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram
moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a
intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul
pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea
mortii".


Din Sfintele Evanghelii aflam ca in
momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne
miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat,
pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti s-au sculat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile,
iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor
osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest
procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul
de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari,
deoarece, in ciuda chinurilor, ei inca nu murisera. Cand au venit insa
la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit
oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a
impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim vor lua trupul lui Hristos
de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap
ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a
inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul
in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca
era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului,
in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar
ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui
lisus, urmata de raspandirea noii credinte.
Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai
este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si
mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica
nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia
principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si
asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului
Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea
Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul
si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de
inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi
simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii,
Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

Adrian Cocosila
Ziare.com